Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul de 23 de ani al unui delegat român a murit într-un tragic accident. Părinţii, martori la cumplita scenă

Publicat in Antena 3, luni 15 iulie 2013 ·

Fiul cel mare al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena a murit în urma unui accident produs pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu. Tânărul de 23 de ani era în maşină împreună părinţii şi fratele său, când un alt autoturism a ajuns pe contrasens şi i-a lovit în plin.

Tânărul de 23 de ani a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu. A fost operat, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, băiatul a murit.

Cristian Istrate conducea regulamentar maşina în care se mai aflau soţia şi cei doi fii ai săi. Delegatul român n-a mai avut timp să evite impactul violent, când un autoturismul scăpat de sub control i-a apărut în cale.

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena a rămas internat la spital, împreună cu soţia şi celălalt fiu al său.

Femeia vinovată pentru producerea accidentului a scăpat cu răni uşoare. Ea s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citeşte mai multe despre: accident accident sibiu

Fiul cel mare al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena a murit în urma unui accident produs pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu. Tânărul de 23 de ani era în maşină împreună părinţii şi fratele său, când un alt autoturism a ajuns pe contrasens şi i-a lovit în plin.

Tânărul de 23 de ani a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu. A fost operat, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, băiatul a murit.

Cristian Istrate conducea regulamentar maşina în care se mai aflau soţia şi cei doi fii ai săi. Delegatul român n-a mai avut timp să evite impactul violent, când un autoturismul scăpat de sub control i-a apărut în cale.

Şeful Misiunii perm

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 38 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 19 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 34 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°