Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiul de fezabilitate al autostrăzii Sebeș-Turda va fi postat pe SEAP

Publicat in CityNews Alba, luni 15 iulie 2013 ·

Studiul de fezabilitate al autostrăzii Sebeș-Turda a fost finalizat și cel mai probabil mâine va fi postat pe SEAP. Asta după ce Agenția Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice va finaliza verificările de rigoare. Potrivit studiului valoarea estimată este de aproximativ 870 de milioane de euro, autostrada fiind împărțită în patru tronsoane. Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, a declarat astăzi că licitaţia pentru această lucrare se va face pe patru tronsoane, iar documentaţia pentru această lucrare, în vederea licitaţiei, se va urca marţi pe SEAP. Florin Roman a mai spus că la începutul lunii septembrie va începe procedura de licitaţie propriu-zisă. Dacă nu vor fi contestaţii în luna noiembrie urmează să fie semnat contractul de execuţie a lucrării iar din primăvară să înceapă efectiv lucrările la autostrada Sebeş-Turda. „Legat de autostradă vreau să vă spun că documentaţia este în analiză la ANRMAP, din informaţile mele urmeză să fie urcată pe SEAP marţi. După eliberarea avizului de la companie, sunt patru loturi ce urmeză să fie licitate. Primul de la Km1la Km 17, include nodul de la Sebeş şi cel de la nord din Alba Iulia şi care a ajuns pe acest proiect ca urmare a solicitării făcute de la nivelul CJ Alba şi n a primăriei; Al doilea tronson este de la Km l7 la Km 41+250, intersecţia cu DJ 17 la Aiud; Al treilea lot este de la Km. 41+250 până la KM 53+700, la Inoc în inelul de la Decea pe care tot în urma solicitării CJ Alba dar şi al primăriei Ocna Mureş l-am obţinut pentru locuitorii din Ocna Mureş. Acest inel iniţial nu apărea în proiect; Iar ultimul tronson este de la Decea la Turda. Din discuţile cu cei de la CNADNR, se speră ca cel târziu la începutul lunii septembrie să aibă loc procedura de licitaţie pentru cele patru loturi iar în cazul în care nu vor fi contestaţii, dar vă spun că va fi o bătaie mare pentru că este o autos

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°