Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorii studenţi vor avea un nou cămin care va costa 16 milioane de euro

Publicat in News Timisoara, luni 15 iulie 2013 ·

Guvernul României a alocat primele milioane de lei din suma totală de 68 de milioane cu care va fi ridicat la Timişoara cel mai modern cămin studenţesc din oraş. Construcţia ce va aparţine Universităţii de Vest Timişoara va oferi 670 de locuri de cazare la cel mai înalt nivel. Rectorul UVT, Marilen Pirtea a pus luni dimineaţa piatra e temelie a noii construcţii. Aceasta va fi situată în Piaţa Sfântul Petru, lângă actuala clădire a BRD din Complexul Studenţesc, pe locul unde odată erau nişte terenuri de handbal şi baschet. Este o investiţie de mari dimensiuni, în valoare de aproape 16 milioane de euro, a anunţat Marilen Pirtea. „Noi ne-am propus întotdeauna să oferim studenţilor noştri cele mai bune condiţii de cazare şi studiu. Iar noul cămin studenţesc va fi unul la cele mai înalte standarde. Noi sperăm ca în trei ani să inaugurăm construcţia. Aceasta dacă Guvernul nu va uita de finanţare, iar noi vom primi banii necesari. Vor fi 670 de locuri, în 230 de camere fiecare cu baie şi bucătărie proprie, cu două şi trei locuri de cazare. La ultimul etaj vor fi săli de fitness, iar la parter spaţii comerciale”, a declarat rectorul UVT. Universitatea are 18000 de studenţi şi 6000 de cereri de cazare. Spaţiile existente în prezent ocupă 2000 de locuri. Ultimul cămin construit este cel de pe strada Cameliei, a mai spus Pirtea, e a mai menţionat că se va încerca în continuare preluarea unor internate de la liceele timişorene. Zona în care se ridică noul cămin se va numi Piaţa Sfântul Petru, iar acolo chiar va exista o piaţetă şi o statuie. „Împreună cu noua intersecţie de la Michelangelo care va deschide Aleea Sportivilor, noile cămine vor marca un nou punct al modernităţii în Timişoara. Întreaga zonă se va schimba. Vor fi condiţii de cazare excelente, cu climatizare, cu spaţii comerciale la parter. Va fi şi o frizerie, o cafenea, o papetărie. Stundeţii vor avea aici toate con

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 3 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 3 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Putin: ”În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani”

News.ro acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o ”amânare” a aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani”, în contextul în care Kievul cere de mult timp să adere la Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 10 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 13 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Șoferi din Filipine, Vietnam sau Sri Lanka în Taxi, Uber sau Bolt din România

Ziua Constanta acum 50 minute
România se pregătește, după mulți ani de așteptare, să permită străinilor din state non-UE să lucreze inclusiv ca șoferi de taxi sau Uber/Bolt, schimbând regulile de obținere a atestatului în domeniu, relevă date analizate de Profit.ro. Înainte de a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°