Un călător străin, nimerit pe meleagurile românești acum câteva sute de ani, nota despre viețuitorii acestor meleaguri un amănunt pe care el l-a cules din peregrinări curioase. Românul se scoală de cu noapte, înjugă boii la car și, în poartă, înainte de a pleca la treburi, își face semnul crucii. Invocă, deci, binele, forțele cerului, pe Dumnezeu. Ajuns la povârnișul unui deal, animalele dau semn că nu mai pot urca, țăranul strigă și se opintește iar graiul lui aruncă înjurături și blesteme. Sunt chemări ale forțelor întunericului. Dracul e chemat în ajutor. Și abia cu forțele răului ajunge sus, în coama dealului. Dublă dependență sau înfățișare dublă a unei dotări sufletești întortocheate?

Eram puști și s-a întâmplat să ajung cu ai mei la o nuntă prin Chitila, mahala a Bucureștilor. Mirii (el era de la mine din sat) se prezentau frumoși, adolescentini. La biserică a fost împlinit întregul ritual al cununiei, iar preotul, pe lângă cele scrise în catastife, le-a dat și de la el niște povețe pline de înțelepciune. Multe dintre nuntașe au lăcrimat, iar la urmă au sărutat mâna preotului, tratat cu respect și plecăciune lăuntrică. La masă, după ce, femei și bărbați, cu mici deosebiri de cantitate, au deșertat primele pahare cu țuică, au apărut, împingând la margini cucernicia, bancurile. Pe măsură ce petrecerea creștea și ele deveneau mai porcoase. La un moment dat o femeie, prezentă la nuntă cu fiu-său, extrem de gureșă cum remarcasem de la început, veselă din cale afară, s-a prezentat la nașul, așezat lângă mireasă, în capul mesei, cu un popă miniatural, confecționat din anteriu până-n pământ, potcap și cruce în mână. Dimensiunea păpușii era una rezonabilă. Nașule, zice femeia, sub privirile curioase ale convivilor, ține-l matale pe sfinția sa că o să-ți aducă multă bucurie. Dacă nu matale, nașei! Nașul, încrezător sau doar hâtru și el, a preluat păpușa care