După războaie sau schimbarea unor regimuri politice, statele trec la crearea de noi condiţii generatoare de forţe necesare pentru reconstrucţia vieţii politice, economice şi sociale, la reconsolidarea moralului naţiei, şifonat în asemenea conjuncturi, toate aceste schimbări apar urmare unor nevoi stringente, pasămite ca nişte imperative ale societăţii de a se vedea eliberată de întreg caruselul de tensiuni şi frustrări prin care a trecut.

Nici noi n-am fost feriţi de asemenea nenorociri numite schimbări. După plecarea lui Cuza, urmare unei crize politice, România Mică rupe cu trecutul său fanariot, aşează Biserica pe locul ei, trecând la reconstrucţia ţării sub comandă monarhică de sorginte şi cultură germană, se scrie prima Constituţie după model european, apoi la început de secol XX România Mică devine Mare, după ce Primul Război Mondial se termină, situaţie când se crează o conjunctură favorabilă Marii Uniri, sub aceialaş monarh, dar sub alţi politicieni, urmând o nouă Constituţie şi generarea unor alte condiţii în care activităţi economico- sociale şi culturale, mai ales, să-şi găsească locul, pentru că poporul asta dorea, după care urmează marea Criză Mondială din 1933, un al Doilea Război Mondial, poate cel mai devastator din istoria lumii, care de această dată, ciunteşte România, făcând-o mai mică, urmează schimbarea de regim politic, scrierea unor alte constituţii, alte comandamente ale neamului reclamă schimbări peste schimbări, apar alte soiuri de politicieni, de fapt ciocoii roşii, alte idealuri alte destine, drumuri întortocheate, măreţia României frângându-se sub comuniştii fanatizaţi de atâta dragoste pentru popor , de comunizare politică forţată şi, în sfârşit, vine decembrie ’89, cel însângerat, care generează şi el noi schimbări pentru un popor confuz, brucanian, se trece tovărăşeşte la scrierea unei noi constituţii, nu ultima, la o altă