”Ãsta e maidan, nu teren de sport. Pãi legea spune clar cã dacã taxezi un teren natural, trebuie sã-l dotezi cu vestiare si dusuri. Pãi nu poti lua bani pe un maidan ca pentru o arenã de lux! Dar nu el e prostul, ci cine îi permite sã-si batã joc de oameni.
D-aia nemti sunt nemti, iar românii – tigani, în sensul rãu al cuvântului…”- inginer minier, din Colonia Petrosani.
În Colonia Petrosaniului, pe strada Aurel Vlaicu, 37, functioneazã un teren de sport cu platã. Super! – spun optimistii. Ideea dezvoltãrii fostei colonii muncitoresti este una care trebuie sustinutã, mai ales cã în zonã foarte multi oameni si-au cumpãrat gospodãrii, le-au modernizat si ca o consecintã, au luat fiintã magazine de cartier, ateliere de tot felul si sedii de societãti comerciale.
Dar aceastã dezvoltare se produce si cu ”dureri”, cu rãzboie ce par mari într-o comunitate, unele ducându-se de ani de zile pentru cã fiecare îsi apãrã teritoriul împotriva agresiunilor de orice fel, fiecare doreste sã-I fie respectate drepturile si sã se aibã ca fratii cu vecinii.
Doar cã proprietarul terenului de sport în cauzã pare cã functioneazã fãrã acordul vecinilor, care au casele aproape lipite de plasele întinse pentru ca mingea de forbal sã nu treacã gardul, terenul respectiv fiind despãrtit doar de o cãrare.
În plus firele de electricitate traveseazã destul de jos acelasi teren de sport, iar stâlpul din lemn al Enel este pe aceeasi proprietate. Locuitorii din zonã sunt afectati de activitatea care se desfãsoarã acolo, dar au precizat cã nu se pot adresa respectivului proprietar pentru cã nu se stie ce pot pãti, seara când ”poate sã-ti cadã o cãrãmidã în cap si nu stii de unde ti se trage”.
”Aici se percep bani pe fiecare orã de fotbal. Initial percepea câte un milion de lei vechi pe orã, dar nu i-a mers. Acum, a scãzut pretul la 500 mii lei vechi. Si cum aici nu vin
