După zece ani şi şapte Guverne statul este pe cale să îşi încheie socotelile la rafinăria Petromidia, în jurul căreia omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a construit în anii 2000 afacerea. Calculul contabil dă cu minus. Statul va încasa efectiv doar 270 din cele 760 de milioane de dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003. Cu perspectiva incertă că, din cei 18% cu care rămâne acţionar în companie, va scoate în următorii ani profit. Cu experienţa că mizele financiare atât de mari nu se pot rezolva strict contabil, România a trecut la negocierea politică cu gândul să obţină, de la noii proprietari, oficialii din Kazahstan, beneficii compensatorii.

Una din marile anomalii a acestei afaceri a fost alegerea negociatorilor. În numele statului au “negociat”, în secret, mai bine de un an şi jumătate, agenţii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă ai Ministerului de Interne, adică oamenii “Doi şi’un sfert”.O spune, la INTERVIURILE GÂNDUL, actualul şef al OPSPI, Gabriel Dumitraşcu, cel care a semnat în februarie, înţelegerea finală cu kazahii. O admite, voalat, ministrul de interne de la acea vreme, Traian Igaş.

Dacă Guvernul Năstase a creat fereastra legală prin care Rompetrol a primit o poziţie mai avantajoasă decât statul care l-a creditat, dacă Guvernul Boc a pus poliţişti fătră atribuţii legale “să negocieze”, Guvernul Ponta închide subiectul fără a pune pe masă ce compensaţii realiste s-au negociat concret cu oficialii kazahi în contul celor 400 de milioane rămase. Calculul actualei puteri ar fi, potrivit şefului OPSPI, gaz kazah ajuns în România la un preţ mai mic, prin conductele Gazprom. Nerealist, consideră însă Opoziţia.

Strania implicare a DGIPI. Igaş: "Am argumentele, dar e greu să vi le spun"

"Nu cred că mai era timp de aşteptat", justifică Gabriel Dumitraşcu rapiditatea cu care statul a decis să cedeze, după o lună de neg