Aveți idee cîte miliarde de dolari se încasează (și, evident, se plătesc) anual în toată industria slăbitului? Dieteticieni, pastile, alimente speciale și, dacă nu se mai poate altfel, pînă și abonamente la sală… Pînă aici! Trageți o gură de aer, apoi expirați-o liniștit, știința vine în ajutorul tuturor celor care vor să slăbească. Cu o soluție care nu presupune absolut nimic. Pentru că slăbirea se întîmplă în timp ce voi dormiți!
Puteți chiar să experimentați asta, dacă aveți un cîntar destul de precis: vă suiți pe el seara, înainte de culcare, și imediat ce v-ați trezit, înainte de a merge la toaletă. Surpriză! – veți constata că aveți, în medie, cu vreo 250 de grame mai puțin dimineața. Cu alte cuvinte, în patru zile, pierdeți un kil. În 40 de zile, zece! Iu-piii, fericire gratis pentru toate femeile disperate de siluetă!
Bine, dar cum se întîmplă asta? Doar nu sîntem niște automate einsteiniene, să schimbăm materia pe care o înghițim în energie, direct cu E = mc2. Plus că, dacă am fi în stare de agerimea asta, am avea energie cît să băgăm în rețeaua electrică, cu un profit frumușel. Deci ce se întîmplă? Cum dăm afară, în timpul somnului, parte din materia care a intrat în noi la masă?
Răspunsul e absolut banal, chiar dacă nițel incredibil: în primul rînd, cam 150 de grame ies din noi prin transpirație. Și restul? Noi inspirăm molecule de oxigen (O2), dar expirăm dioxid de carbon (CO2). Iar diferența de masă e, parțial, în codoiul ăsta, mai precis în atomul de carbon pe care-l eliminăm. Știu, e un atom, e miiic-miiic, dar o să vedeți că sînt foarte mulți, și unde-s mulți puterea crește.
Un filmuleț pe canalul Veritasium (de pe YouTube, canal pe care-l recomand) mi-a adus detaliile tehnice, din care vă dau și vouă. Uite: într-o expirație liniștită este cam juma’ de litru de aer. Din ăsta, grosul e azot (aproape 400 de mililitri), vreo