Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâncea, ţap ispăşitor pentru protestele spontane din iarnă

Publicat in Curierul de Valcea, marți 16 iulie 2013 ·

• Poliţia Rutieră i-a deschis dosar penal liderului de la Mentchim pentru zilele în care chimiştii au blocat DN 64 şi DN 67

Protestele din iarnă când sute de sindicalişti de la Oltchim au luat decizia de a bloca două drumuri naţionale n-au rămas fără urmări pentru aceştia. Efectele acelei explozii sociale sunt acum resimţite de către liderii acestora care sunt aduşi în faţa legii. Prima dintre cele invocate este… Codul Rutier. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 2002, modificată chiar în acest an, este textul de lege în baza căruia Ionel Vâncea şi alţi zece dintre fruntaşii sindicaliştilor trebuie acum să dea explicaţii autorităţilor. În baza articolului 92, alineatul 4, legea sancţionează blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Vâncea a fost incredul în iarnă că va ajunge cu dosar penal pentru că i-a condus personal pe ai săi în trafic zile în şir. Lăsat de Diculoiu să-i orchestreze pe chimişti atât pe DN 64 cât şi pe DN 67, vicele ALFA nu s-a sfiit să fie în prima linie a manifestaţiilor, dar acum spune că este pregătit de orice: „M-au luat pe mine la întrebări pentru că am ieşit mai în faţă dar nu puteam să mergem toţi în spate, nu? Trebuia să iasă cineva în faţă că altfel cine ştie ce se putea întâmpla?! La cât de furioşi erau oamenii, cine ştie ce dracu putea ieşi atunci… Eu am fost conştient tot timpul că se putea lăsa cu vreo nenorocire şi-n ideea asta am şi decis să le stau în frunte, nu de altceva. Să iau eu amendă decât să fii ieşit vreo nenorocire mai mare decât asta care s-a abătut peste Oltchim. Nu mă supăr, să-şi facă oamenii meseria dacă aşa le cere legea!”

• Poliţia Rutieră i-a deschis dosar penal liderului de la Mentchi

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 8 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 10 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 13 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°