Preşedintele Traian Băsescu o va primi, mâine dimineaţă, începând cu ora 10:00, la Cotroceni, pe directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, conform programului şefului statului afişat de Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Băsescu mai are programate, mâine, primirea preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Petrom şi director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, precum şi primirea preşedintelui companiei Ming Yang Wind Power Group Limited, Chuanwei Zhang.
Christine Lagarde se află într-o vizită de două zile în ţara noastră, miercuri urmând ca o misiune FMI să sosească la Bucureşti, pentru a discuta un nou acord de împrumut cu România.
F. A. Preşedintele Traian Băsescu o va primi, mâine dimineaţă, începând cu ora 10:00, la Cotroceni, pe directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, conform programului şefului statului afişat de Administraţia Prezidenţială.

F. A.