Portul Turistic Tomis nu este numai un loc de promenadă pentru turişti sau unde poţi servi masa, la marginea mării, ci şi locul de muncă pentru din ce în ce mai mulţi braconieri. Aceştia caută în special moluştele din specia rapana, care se vând foarte bine în cherhanale sau restaurante. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au anunţat, ieri, că vineri, la ora 22.30, când zona este încă plină de turişti, au verificat, în urma unui telefon primit, o autoutilitară care staţiona în zona digului de sud al Portului Turistic Tomis. În urma controlului au fost descoperiţi 63 de saci din rafie, în care se aflau 2.625,7 kilograme de moluşcă din specia rapană. Proprietarul cantităţii de marfă, un cetăţean în vârstă de 42 ani, nu a putut prezenta nota de transport, justificând printr-o factură proformă doar cantitatea de 1.420 kilograme de moluşcă. Întreaga cantitate de moluşcă din specia rapană, evaluată la 1.312 lei, a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale. Persoana în cauză, care are calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit”, raportată la Ordinul 128 al M.A.D.R., „fals intelectual în acte contabile” şi uz de fals.
Şi bulgarii au prins gustul melcilor de mare
Cazul din weekend vine la numai trei săptămâni după ce tot poliţiştii din Garda de Coastă au descoperit unul asemănător. Braconierii nu acţionau chiar în portul Tomis, ci în zona digului de sud al Portului Constanţa. Ei se aflau într-o barcă şi strângeau melcii de mare prin scufundare. La faţa locului s-au deplasat două ambarcaţiuni rapide din cadrul Grupului de Nave Constanţa, care au identificat la aproximativ 100 metri de mal, în zona Por