Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman a spus în cadrul unei conferinţe de presă că în urma rectificării bugetare din 31 iulie a primit asigurări că trei drumuri din Alba vor primi bani pentru reeabilitare. Este vorba de DN 14 B, DN 74 şi DN 75.
„La sfârşitul săptămînii trecute am înaintat două adrese oficiale către Ministrul Dezvoltării, ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine
Dan Șova.
În urma întâlnirii de la BOSH de la Blaj, am discutat despre alocarea de fonduri pentru DN 14 B, cei 13 km de drum de la ieşirea din Blaj spre Copşa Mică, solicitare venită în special din partea BOSCH, pentru că au nevoie de drumuri pe carew să-şi aducă materia primă. Licitaţia a avut loc, a fost câştigată de o firmă din Alba. Nu s-a semnat deocamdată contractul de execuţie pentru că banii vor fi alocaţi, potrivit declaraţilor ministrului Şova, în luna august după rectificarea bugetară din 31 iulie. Aşteptăm demarare lucrărilor şi până în toamnă să fie finalizată lucrarea.
Am înaintat şi o adresă pentru DN 74 şi DN 75. În ultimii 20 de ani pe cele două drumuri din Apuseni, de la Şard la ieşire spre Hunedoara şi de la Buru spre Arieşeni ieşirea spre Bihor, nu s-a intervenit la modul serios doar peticeli şi pe aici pe acolo mici reparaţii cu covor asfaltic pe dimensiuni mici. Din discuţile cu domnul ministru am obţinut promisiunea ca în acest an după rectificare să fie alocaţi bani pentru aceste drumuri. Dacă bani vor fi alocaţi după rectificarea bugetară, începutul lucrărilor poate fi la în toamna acestui an. Până în sezonul rece se poate intra în lucrări. Ei ne-au spus că se poate asfalta 20 de km de drum pe săptămână. Vrem o lucrare de calitate” a spus vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman S-ar putea sa iti placa si: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale: Au început măsurătorile top