Ministerul condus de Lucia Varga s-a săturat să mai arunce banii pe lucrări de apărare împotriva inundaţiilor care la prima viitură sunt distruse. Lucia Varga a anunţat în timpul vizitei făcute la Baia Mare că a dispus ca începând de astăzi şi până în data de 15 septembrie să aibă loc o inventariere a acestor lucrări făcute anapoda, dar pe care unii au încasat bani frumoşi.
O astfel de lucrare cu probleme este şi cea de la Ruscova, care a avut de suferit din cauza unor viituri, deşi conform proiectului nu trebuia să se întâmple nimic.
“Datorită şi altor vizite pe care le-am avut, ca de exemplu la Mehedinţi şi Gorj, am constatat că sunt realizate lucrări de apărare împotriva inundaţiilor care la prima viitură sunt distruse de apă. Aceasta ne facem să credem că aceste lucrări nu au respectat proiectul, nu au fost făcute respectându-se cerinţele tehnice şi practice nu putem tolera aruncarea banilor pe apa sâmbetei.
La Ruscova avem o lucrare care a fost realizată de 3 sau 4 ani şi care la prima viitură a fost degradată. Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor trebuie să fie făcute cu responsabilitate, astfel încât să reziste la viiturile care trec peste ele. Eu sunt decisă ca acolo unde văd nereguli privind realizarea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor să iau măsuri.
Am dispus la nivel naţional un control în perioada 15 iulie-15 septembrie de inventariere şi de depistare a unor astfel de lucrări pentru că atât la Mehedinţi, cât şi la Gorj şi Maramureş am găsit lucrări de apărare împotriva inundaţiilor făcute necorespunzător. Şi cel care a greşit trebuie să plătească. Nu vreau ca banii să fie aruncaţi pe apa sâmbetei“, a declarat Lucia Varga.