Realizez acum cât de nesigură este memoria omului. Predau de la începutul lui 1992. Am predat până în 2011. S-a întâmplat în acest interval, însă nu aş putea spune exact când. La un moment dat însă mi-am dat seama că s-a constituit deja, în Învăţământ, o cultură a şmecheriei. Poate că exista dinainte şi nu o remarcasem, poate că avea alte forme, nu ştiu... Cert este că de la un moment dat nu am mai avut nici o iluzie. Sistemul, am înţeles, este zdruncinat de la temelie.
De aceea nu aş afirma că am fost surprins de întâmplările de la bacalaureatul din acest an. Dar pentru că nu am predat niciodată la liceu, am să mă abţin acum să comentez direct. Am să fac altceva: am să vă spun ce s-a petrecut, în câţiva ani, în facultăţi.
Primul lucru straniu: admiterea. Abandonarea examenelor de admitere în favoarea "dosarelor" a dus la intrarea în facultăţi a unor tineri care nu ştiau precis spre ce se îndreaptă. În formula veche, dacă doreai să fii admis, spre exemplu, la Istorie sau la Chimie, atunci trebuia să te pregăteşti la disciplinele respective. Un an, doi - depinde de caz. După ceva timp îţi dădeai seama - cât de cât - dacă aveai treabă cu domeniul.
Admiterea "pe dosar" a eliminat această formă de auto-control. Astfel se face că în facultăţi au început să apară tineri care nu ştiau exact ce urmează înveţe. Pare supra-realist, însă vă asigur că există procente, deloc neglijabile, de studenţi care sunt afectaţi de acest gen de confuzie, fundamentală. Am descoperit, la Ştiinţe Politice, pe unii care îşi imaginează că suntem un departament de administraţie ori o şcoală de "comunicare politică" sau de "PR". Se lovesc apoi de un curs de statistică sau de unul de istoria gândirii politice în Antichitate şi clachează.
În acest punct, mai trebuie să formulez o observaţie. Auzim adesea despre "competenţele practice necesare pe piaţa muncii" şi altele asemen
