Labormed-Pharma va fuziona cu Ozone Laboratories Pharma, prin absorbţie, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, prima dintre acestea urmând s-o absoarbă pe cea de-a doua.
Fuziunea a fost aprobată în principiu de acţionarii Ozone Laboratories Pharma, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din data de 30 mai anul curent.
Labormed-Pharma, care activează în domeniul fabricării de medicamente, a avut, anul trecut, o pierdere de peste 113 milioane de lei, la o cifră de afaceri de circa 88 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
În 2011, pierderile societăţii au fost de aproape 193 de milioane de lei, cifra de afaceri realizată ridicându-se la 116,5 milioane de lei.
În 2012, compania are datorii de aproximativ 385 de milioane de lei şi creanţe de circa 177 de milioane de lei. În fabrică lucrau, la finalul anului trecut, 269 de persoane.
Şi Ozone Laboratories Pharma este pe pierdere, cu 47 de milioane de lei în 2012, când a realizat o cifră de afaceri de 23,78 milioane de lei. Activând în comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice, societatea avea, la 31 decembrie 2012, 25 de angajaţi şi datorii de aproape 65 de milioane de lei, creanţele fiind de circa 19 milioane de lei.
În 2011, firma avea pierderi de aproape 17 milioane de lei.
E.O. Labormed-Pharma va fuziona cu Ozone Laboratories Pharma, prin absorbţie, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, prima dintre acestea urmând s-o absoarbă pe cea de-a doua.
Fuziunea a fost aprobată în principiu de acţionarii Ozone Laboratories Pharma, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din data de 30 mai anul curent.
Labormed-Pharma, care activează în domeniul fabricării de medicamente, a avut, anul trecut, o pierdere de peste 113 milioane de lei, la o cifră de afaceri de circa 88 de milioane de