Premierul Victor Ponta va prelua, la ora 13.00, mandatul interimar de ministru al Transporturilor, la sediul ministerului. Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
Relu Fenechiua fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de revocare din funcţia de ministru al Transporturilor a lui Relu Fenechiu, la propunerea premierului Victor Ponta, precum şi numirea şefului Guvernului ca interimar la Transporturi.
Constituţia prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la începutul săptămânii viitoare va avea loc şedinţa conducerii PNL care va decide numele viitorului ministru al Transporturilor, iar Ovidiu Silaghi este una dintre variantele luate în calcul pentru acest portofoliu.
(Sursa: Mediafax) Premierul Victor Ponta va prelua, la ora 13.00, mandatul interimar de ministru al Transporturilor, la sediul ministerului. Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
Relu Fenechiua fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Pre