Douăzeci şi nouă de parlamentari au trecut de la un partid la altul în prima sesiune parlamentară, potrivit Institutului pentru Politici Publice (IPP). Cu o singură excepţie, cei menţionaţi au trecut din Opoziţie la Putere.
Un grup de 29 de parlamentari au migrat în prima sesiune parlamentară din legislatura 2012-2016, potrivit unui bilanţ realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP).
Ca şi în alte sesiuni parlamentare, trendul este dinspre Opoziţie spre Putere.
PPDD a pierdut 19 parlamentari, dezertările acestora fiind motivate atât de conflictele cu Dan Diaconescu, dar şi de ofertele partidelor aflate la putere.
La ora actuală, 11 dintre foştii parlamentari PPDD au statut oficial de independenţi, dar au avut negocieri de culise cu liderii PSD, pentru a-i sprijini în viitoarea sesiune parlamentară. Mişcarea “independenţilor” din PP-DD a fost impulsionată de excluderea din partid a fostului prim-vicepreşedinte, Radu Popa.
Acesta a fost exclus la începutul lunii mai fiind acuzat că a negociat cu PSD, fără ştirea lui Dan Diaconescu. În replică, Radu Popa a susţinut că a negociat un acord parlamentar între PP-DD şi PSD, dar doar după ce partidul l-a mandatat să facă asta. Plecarea lui Radu Popa a antrenat şi alte demisii din partid, îngroşând rîndurile independenţilor.
Singurul care s-a înscris direct în grupul PSD a fost controversatul om de fotbal Gigi Neţoiu.
Alţi şase parlamentari PPDD au plecat la PC, partidul patronat de de Dan Voiculescu.
Numele cel mai sonor este cel al lui Tudor Barbu, fost lider al grupului PP-DD din Senat. Plecarea lui Tudor Barbu a fost cu atât mai spectaculoasă cu cât el a fost, în trecut, unul dintre criticii lui Dan Voiculescu.
Unul dintre parlamentarii plecaţi la PC, Cezar Cioată, a înregistrat recordul la traseism. El a reuşit “performanţa” de a-şi schimba apartenenţa politică de