În afară de valoarea ei intrinsecă, deci de strictă relevanţă estetică, o carte poate să-mi atragă atenţia, să-mi stârnească interesul şi/sau să-mi producă plăcerea lecturii din diverse alte motive şi în diferite alte moduri. Cu o singură condiţie – să-mi spună ceva. Să fie un document veridic al nesfârşitei aventuri umane pe complicatele traiectorii ale universului său spiritual.

Cred că aici, în această zonă a relevanţei nu neapărat estetice, se situează recent apăruta „Ca după o lungă absenţă”, Editura Libertas, cea de-a treia carte de versuri a lui Nicolae Pavel, poet prahovean până acum complet necunoscut la el acasă, dar cu o bună notorietate în ţara de adopţie – Israel unde, se înţelege, i-au şi apărut primele două cărţi: prima, cu titlul omonim „Ca după o lungă absenţă”, a doua, „Sub soare şi lacrimă de Capricorn”, cărţi care s-au bucurat de o frumoasă primire din partea cititorilor şi a presei de limbă română de acolo. Fără ca aici să se ştie ceva despre ele! Şi, uite-aşa, am deschis deja seria motivelor pentru care cartea asta merită să ajungă la cititorul român. Le cunoaşte şi le pune în operă foarte bine Mihai Vasile, editorul acestei cărţi, pentru care a mai făcut coperta şi ilustraţiile, selecţia textelor şi prefaţa, deci, cam totul, aşa cum face de obicei.

Al doilea motiv se referă la ceea ce se numeşte „literatura de sertar”, domeniu despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin, şi pentru faptul că se publică din ce în ce mai rar cărţi scrise în anii fostului regim totalitar, când nu au putut fi publicate, din diverse cauze. Inclusiv de ordin personal, cum înclin să cred că este vorba în cazul lui Nicolae Pavel, ca să anticipez următorul motiv. Aşadar, cartea de faţă ne dă măsura vremurilor literare de odinioară, e vorba de anii ’70 – ’80, când Nicolae Pavel scria poezie şi citea la cenaclul din Breaza, organiza adunări şi spectacole