Scris de Dan Birta - O parte din angajaţii CIAC au oprit lucrul pe motiv că nu au primit salariile din luna mai.
Angajaţii de la CIAC spun că le-a ajuns cuţitul la os. Nu şi-au mai primit salariile de câteva luni, iar cele pe care le-au primit erau trunchiate. În aceste condiţii, o parte dintre angajaţi au sistat lucrul, începând cu 4 iulie. Ei spun că ceilalţi nu au avut curaj sau le-a fost frică să nu fie concediaţi.Nemulţumiri
Pe lângă faptul că nu şi-au primit salariile, angajaţii sunt nemulţumiţi că nu au primit nici o informaţie vizavi de contribuţiile reţinute şi nici fluturaşi de salarii, din anul 2011. „Nu ştim dacă ni s-au reţinut contribuţiile la pensie, la şomaj şi la sănătate. Nu am mai semnat un stat de plată din anul 2011. În mai am primit ultimul salariu de 400 de lei”, a declarat Octavian Todoca, care este şi lider de sindicat. Angajaţii cred că este rea voinţă din partea patronului, acesta aşteptând să plece unul câte unul fără salariile plătite. „Nu cred că nu sunt bani. În ultimele luni s-au încasat câteva miliarde de lei vechi, aşa că putea să ne plătească salariile”, a precizat unul dintre angajaţii care a oprit munca. Pe de altă parte, salariaţii mai spun că au fost obligaţi să-şi ia învoiri de câteva zile, pe rând, deşi nu aveau nevoie de acestea. Pentru zilele în care au fost învoiţi, nu primeau salarii.În insolvenţă
Ioan Mintaş, administratorul CIAC, a luat cunoştinţă de protestul salariaţilor care au oprit lucrul. El motivează neplata salariilor prin blocajul financiar la nivel de buget. Clienţii CIAC fiind autorităţi teritoriale acer nu au plătit de luni de zile sumele deja facturate şi pentru care au fost făcute cheltuieli considerabile. „Pentru a ne fi deblocate conturile am solicitat, în 25 iunie 2013, intrarea firmei în insolvenţă. Cererea a fost aprobată pe data de 11 iulie”, a explicat Ioan Mintaş. Acesta ne-a informat