Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avocat a lovit cu maşina un motociclist în zona Teatru

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 16 iulie 2013 ·

Un avocat focşănean, George Cîrlig, a fost implicat aseară, într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe strada Republicii din municipiul Focşani, în zona Teatrului. Din informaţiile primite de la poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului a reieşit că avocatul a efectuat un viraj la stânga deşi îi era interzisă această manevră, moment în care a lovit o motocicletă marca Honda, care circula pe drumul cu prioritate. În urma accidentului, motociclistul, un tânăr din Tecuci, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani, pentru investigaţii medicale. La evaluarea făcută la faţa locului nu a reieşit că ar avea răni grave.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 20.00. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Focşani ne-au spus că avocatul se afla la volanul unui autoturism marca Opel Astra şi se deplasa dinspre sensul giratoriu de la Casa Cărţii către Ceasul Rău. La intersecţia cu strada Simion Bărnuţiu, avocatul a efectuat virajul la stânga, pentru a intra pe strada Simion Bărnuţiu, deşi nu avea voie, fără să observe că dinspre Ceasul Rău venea pe banda a II-a o motocicletă marca Honda, pe care se afla un tânăr de 26 de ani, din Tecuci şi care circula pe drumul cu prioritate, acroşându-l. În urma impactului, tânărul din Tecuci a căzut pe asfalt. Din fericire, el nu a suferit răni grave. Cel puţin asta a reieşit la prima evaluare. La Unitatea de Primiri Urgenţe el va fi supus unor investigaţii amănunţite pentru a se stabili dacă are fracturi.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier ne-au spus că şoferul şi motociclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Oamenii legii au întocmit un dosar penal şi conti¬ nuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 39 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 34 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°