Ieri a fost ultima zi de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, iar cei mai mulţi solicitanţi au ajuns iar cu documentaţia pe final de sesiune
Îngrămădeală, nervi şi ore bune de aşteptare pentru fermierii din Buzău care au lăsat pe ultima sută de metri depunerea dosarelor pentru subvenţii. Ieri a fost ultima zi în care s-au putut depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cererile de plată pentru acest an pentru ajutorul acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Aşa cum s-au obişnuit şi funcţionarii APIA, în mare parte solicitanţii au lăsat pe ultima sută de metri depunerea cererilor. Dacă, joia trecută, erau depuse 1375 de cereri pentru 4611 capete, ieri, la orele prânzului, numărul solicitărilor ajunsese la 1983, pentru 6925 capete, din care 23 pentru carne de vită. Funcţionarii APIA Buzău s-au învăţat cu cozile şi
şi-au prelungit programul de lucru astfel încât toţi potenţialii beneficiari să ajungă la centrele locale pentru a depune cererile de subvenţie. Anul trecut s-au luat în evidenţă 2075 de cereri pentru 7010 capete, circa 10% dintre solicitări fiind respinse pentru neconcordanţe.
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne. Solicitanţii trebuie să depună o cerere per beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.
Pentru a putea primi subvenţie pentru vacile de lapte, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte al Serviciului