Arheologii britanici au descoperit un număr de 12 vetre preistorice, vechi de circa 10.000 de ani, pe un teren din comitatul scoţian Aberdeenshire care alcătuiesc “cel mai vechi calendar lunar din lume”.
Săpăturile efectuate la Crathes Castle au scos la iveală 12 vetre, dispuse pentru a imita fazele Lunii şi pentru a ţine evidenţa celor 12 luni ale anului. Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham, citaţi de bbc.co.uk, consideră că acest monument străvechi a fost creat de vechile populaţii umane de vânători-culegători în urmă cu 10.000 de ani. Primele vetre din acest aliniament de pe Warren Field din Crathes Castle au fost descoperite în 2004. Specialiștii care au analizat vetrele spun că acestea ar fi conţinut reziduuri de lemn. Acest “calendar” din mezolitic este cu câteva mii de ani mai vechi decât monumentele anterior cunoscute dedicate măsurării timpului, create în Mesopotamia. Cercetătorii britanici consideră că vetrele aliniază totodată răsăritul Soarelui din timpul iernii cu fazele Lunii, oferind astfel populaţiilor de vânători-culegători “o corecţie astronomică”, pentru ca aceştia să urmărească mai uşor trecerea timpului şi schimbarea anotimpurilor, potrivit mediafax. Studiul arheologilor britanici, coordonat de Vince Gaffney, a fost prezentat în publicaţia online Internet Archaeology.
Arheologii britanici au descoperit un număr de 12 vetre preistorice, vechi de circa 10.000 de ani, pe un teren din comitatul scoţian Aberdeenshire care alcătuiesc “cel mai vechi calendar lunar din lume”.
Săpăturile efectuate la Crathes Castle au scos la iveală 12 vetre, dispuse pentru a imita fazele Lunii şi pentru a ţine evidenţa celor 12 luni ale anului. Cercetătorii de la Universitatea din Birmingham, citaţi de bbc.co.uk, consideră că acest monument străvechi a fost creat de vechile populaţii umane de vânători-culegători în urmă cu 10