În cartea pe care v-o prezentăm astăzi, Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine (traducere de Eduard Florin Tudor, Bucureşti, Editura Nemira, 2011, 294 p.), Sylvain Gouguenheim redeschide o dezbatere care, în linii mari, părea tranşată: este sau nu este adevărat că fără aportul filozofilor arabi medievali Apusul european nu l-ar fi redescoperit pe Aristotel? Versiunea acceptată asupra faptelor de natură intelectuală la care se referă este că transmiterea moştenirii aristotelice care a marcat profund vremurile medievale în Occident s-a făcut prin contractarea de datorii covîrşitoare faţă de cărturarii islamului. Or, Gouguenheim este de altă părere – şi o apără chiar şi dincolo de cartea propriu-zisă, polemizînd în spaţiul culturii cu autori care nu îi împărtăşesc opinia şi se întemeiază pe mai vechile rezultate ale cercetării. Deja acest instinct al contrazicerii adevărurilor socotite definitive este unul care recomandă bunul instinct profesional al unui istoric, fiindcă opţiunea autenticului explorator ştiinţific este pentru adîncirea şi aprofundarea cunoaşterii, nu pentru reproducerea comodă a adevărurilor acceptate. Sirieci și bizantini, clerici occidentali, cum ar fi Iacob din Veneția, au replămădit și transmis cultura greacă antică, de multe ori într-o „fericită concurență” cu învățații arabi de la curțile califilor. Ce le datorează Europa tuturor acestora? Care este contribuția veritabilă a unor creștini? Si care este realul impact al activității prolifice a unor traducători învațați din Europa medievală asupra dezvoltării culturii noastre? Care era situatia reală în schimburile culturale dintre creștinătate și Islam? La aceste interogații, dar și la multe altele, la fel de pasionante, autorul încearcă să răspundă într-o gamă variată a istoriei mentalităților, trasând parcursul cultural de la Europa occidentală la Bizanțul moș