Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Gorj au sancționat, la sfârțitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au fost implicate în diverse scandaluri. Astfel, C.C.S., în vârstă de 24 ani, domiciliat în municipiul Motru, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflându-se în Secţia de Urgenţe a Spitalului Municipal Motru, a adresat cuvinte, expresii jignitoare şi a ameninţat cu acte de violenţă personalul medical. S.S., de 37 ani, domiciliat în municipiul Motru, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă unei alte persoane şi cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece a refuzat să se legitimeze sau să dea date cu privire la identitatea sa la solicitarea îndreptăţită a patrulei de jandarmi din Motru. A.A.M., în vârstă de 22 ani, domiciliat în Bumbeşti Jiu, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflându-se în faţa unei discoteci din Crasna, a participat la un scandal şi a lovit o altă persoană.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Gorj au sancționat, la sfârțitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au fost implicate în diverse scandaluri. Astfel, C.C.S., în vârstă de 24 ani, domiciliat în municipiul Motru, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflându-se în Secţia de Urgenţe a Spitalului Municipal Motru, a adresat cuvinte, expresii jignitoare şi a ameninţat cu acte de violenţă personalul medical. S.S., de 37 ani, domiciliat în municipiul Motru, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă unei alte persoane şi cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece a refuzat să se legitimeze sau să dea date cu privire