Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două firme din Alba amendate pentru munca la negru

Publicat in Informatia de Alba, luni 15 iulie 2013 ·

Inspectorii ITM au continuat în perioada 8-12 iulie seria controalelor la firmele din județ. Cu această ocazie, două societăți au fost prinse cu persoane care munceau fără forme legale de angajare. Este vorba despre „Nemeş Trans” SRL, Cornea care a fost depistată cu o persoană muncind „la negru” și a fost amendată cu suma de 10.000 de lei. Cu aceeași sumă a fost amendată și “Explosiv Group” SRL, pentru primirea la muncă a unei persoane fără întocmirea formelor legale de angajare.

În perioada 7-12 iulie au fost controlate, în domeniul relaţiilor de muncă, 60 de unități, iar pe lângă cele două amenzi mai sus menționate inspectorii ITM au mai aplicat sancțiuni în valoare de 10.300 de lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 39 de unități și aplicate şase amenzi în valoare de 12.000 de lei. S-ar putea sa iti placa si: Două firme din Alba amendate pentru munca la negru Două firme din Alba amendate pentru munca la negru Şase firme din Alba au fost amendate pentru munca la negru Încă două firme amendate pentru munca la negru

Inspectorii ITM au continuat în perioada 8-12 iulie seria controalelor la firmele din județ. Cu această ocazie, două societăți au fost prinse cu persoane care munceau fără forme legale de angajare. Este vorba despre „Nemeş Trans” SRL, Cornea care a fost depistată cu o persoană muncind „la negru” și a fost amendată cu suma de 10.000 de lei. Cu aceeași sumă a fost amendată și “Explosiv Group” SRL, pentru primirea la muncă a unei persoane fără întocmirea formelor legale de angajare.

În perioada 7-12 iulie au fost controlate, în domeniul relaţiilor de muncă, 60 de unități, iar pe lângă cele două amenzi mai sus menționate inspectorii ITM au mai aplicat sancțiuni în valoare de 10.300 de lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 39 de unități și aplicate şase amenzi în v

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu anunță pe cine sprijină în turul doi: „Două secte dezlănțuite au ocupat România”

Mediafax acum 39 minute
Mesajul a fost publicat pe Facebook. Fostul candidat al alianței de guvernare consideră că în turul doi se confruntă două secte. „Războiul celor două secte. Petrov contra Georgescu. Două secte dezlănțuite au ocupat România electorală și dau o bătăli

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

UPDATE - Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 34 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum o ora
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 3 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

VIDEO Incendiu violent, cu fum dens, la un mall din Arad. A fost emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la deșeuri menajere din curtea unui mall, aflat în renovare, în municipiul Arad. Focul a pătruns și în interiorul centrului comercial, iar la fața locului intervin numeroase echipaje de pompieri. Populația a f

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

VIDEO A fost emis mesaj RO-ALERT în urma unui incendiu izbucnit în curtea unui mall aflat în renovare, din municipiul Arad

Ziua Constanta acum 53 minute
Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost transmis mesaj Ro-Alert. Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, 10 mai 2025, la deșeuri menajere din curtea unui centru comercial, din municipiul Arad. Potrivit

România susține un armistițiu „total și necondiționat” de 30 de zile în Ucraina. Bolojan: „Vom continua să contribuim activ”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut la Summitul „Coaliției de Voință” că România continuă să pledeze pentru „o pace durabilă și justă” în Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°