Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul electronic de sănătate nu este introdus la 4 ani de la lansarea proiectului

Publicat in rfi, luni 15 iulie 2013 ·

Divergențe între Guvern și fostul președinte democrat-liberal al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate Lucian Duță pe tema cardului de asigurări de sănătate. Guvernul a sesizat DNA împotriva lui Lucian Duță, pentru presupuse nereguli care ar fi condus la prejudicii de 1,2 milioane de euro în cazul acestui proiect. În replică, Duță susține că guvernarea USL blochează introducerea cardului de sănătate.

La aproape 4 ani de la lansarea proiectului cardului electronic de sănătate acesta încă nu a fost introdus. Un control realizat de Corpul de control al premierului Victor Ponta arată că fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă şi-ar îndeplinit defectuos atribuţiile, fapt care a condus la blocarea proiectului cardului de sănătate.

Lucian Duţă este acuzat de Guvernul Ponta că nu a încheiat cu Imprimeria Naţională contractul pentru producerea cardului, deși ar fi trebuit să facă acest lucru, pentru că, în cadrul proiectului, Imprimeria națională a cumpărat, în numele CNAS, materii prime pentru care a plătit circa 17 milioane de euro.

Mai mult, Guvernul mai susține că fostul preşedinte CNAS a propus ca Poşta Română să primească un contract de curierat pentru distribuirea cardurilor către populație, însă contractul a fost atribuit fără publicarea unui anunţ de participare.

În replică la acuzațiile Guvernului, Lucian Duță a afirmat că nu i se poate imputa niciun prejudiciu, pentru că nu a încheiat contractele nici cu Imprimeria Națională, nici cu Poșta Română.

Duţă a mai spus că sunt absolut aberante acuzaţiile care i se aduc şi că în contractul său de management ca preşedinte al CNAS nu scrie nicăieri că este răspunzător de profitul Imprimeriei Naţionale. De asemenea, el l-a acuzat pe premierul Ponta de blocarea introducerii cardului electronic de sănătate prin oamenii numiți de acesta la conducerea CNAS.

În apărarea fostului președint

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 27 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°