Ovidiu Silaghi, favoritul neoficial al PNL pentru Transporturi s-a deplasat, ieri, la Guvern pentru a se asigura de suportul premierului Victor Ponta.
Potrivit unor surse liberale, Ponta are, încă, ezitări privind nominalizarea lui Silaghi la Transporturi. Silaghi a făcut parte din primul Guvern Ponta, dar Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a acuzat că nu poate jusitifica 206.798 de lei. Silaghi a avut câştig la Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dar ANI a făcut recurs dar decizia finală va veni abia în aprilie 2014. Chiar dacă, oficial, Ponta a insistat pe Victoria lui Silaghi în prima instanţă, premierul se teme de prezenţa în Guvern a încă unui ministru cu probleme a cărui situaţie se va clarifica abia peste nouă luni de zile.
Mai mult, Victor Ponta le-a atras atenţia liberalilor că, pentru a deveni ministru, Ovidiu Silaghi are nevoie şi de acceptul preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit Constituţiei, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, în cazul Norica Nicolai, preşedintele poate respinge o propunere pentru un portofoliu, o singură dată, în mod justificat.
Din acest motiv, după discuţia cu Silaghi, Ponta intenţiona să se consulte cu preşedintele Traian Băsescu, înainte de a face propunerea oficială pentru a evita situaţia în care şeful respinge o nominalizare.
Situaţia lui Ponta este, însă, delicată, liberalii afirmând, neoficial, că nu vor accepta ca nominalizarea partidului să fie refuzată de Victor Ponta. În plus, Ovidiu Silaghi şi-a asigurat susţinerea unor lideri importanţi ai PNL, printre care vicepremierul Daniel Chiţoiu.
Liberalii se reunesc, astăzi, în Biroul Politic Naţional pentru a analiza răspunsul lui Victor Pont