Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numire controversată în Guvernul Bulgariei

Publicat in Romania Libera, luni 15 iulie 2013 ·

Preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a calificat luni drept ”scandaloasă” nominalizarea noului consilier diplomatic şi de securitate în cadrul guvernului, informează Agerpres.

Numirea vine la o lună după ce o altă persoană controversată a fost desemnată la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională (DANS), decizie care a provocat demonstraţii masive şi a fost în cele din urmă anulată, relatează AFP.

Serviciul de presă al guvernului de la Sofia a anunţat luni numirea lui Boian Ciukov în funcţia de consilier al primului ministru pe probleme de diplomaţie şi securitate.

”Dacă vorbim de nominalizări scandaloase, după cea a lui Delyan Peevski la conducerea DANS, nu îmi ascund marea preocupare nici faţă de cea al lui Ciukov în funcţia de şef al Consiliului de Securitate de pe lângă Consiliul de Miniştri, adică responsabilul cu serviciile de securitate”, a declarat preşedintele bulgar.

Boian Ciukov a mai fost secretar general al Consiliului guvernamental pentru Securitate Naţională, între anii 2008 şi 2009, pe vremea guvernului condus de socialistul Serghei Stanişev. 'Ciukov a făcut numeroase declaraţii în favoarea Uniunii Eurasiatice a lui Putin', a reamintit şeful statului bulgar în declaraţia sa. De altfel, Ciukov s-a mai remarcat în trecut şi prin declaraţii critice faţă de apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, menţionează AFP.

Potrivit comisiei care se ocupă de dosarele serviciilor secrete din perioada comunistă, Ciukov a activat în cadrul serviciului de spionaj între anii 1980 şi 1988, lucrând sub acoperire diplomatică la Paris şi Madrid. După căderea comunismului a intrat în sectorul privat.

Recentele nominalizări controversate în domeniul securităţii au îndepărtat perspectivele aderării Bulgariei la spaţiul Schengen, mai scrie AFP. Astfel, ambasadorul Olandei la Sofia, Karel van Kesteren, a declarat sâmbătă săptămânalului bul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 26 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 41 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 41 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°