Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la jucători exotici » Cum profită Dinamo de un proces cîştigat de CFR contra Federaţiei

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 16 iulie 2013 · ·

Dinamo profită de faptul că Federaţia a pierdut procesul cu CFR în privinţa limitării numărului de extracomunitari.

Dinamo a reuşit în această vară să transfere jucători din aproape toate colţurile lumii, iar acum a ajuns la nouă fotbalişti extracomunitari în lot.

"Cîinii" au profitat de faptul că rivala CFR a cîştigat la TAS procesul cu FRF, care dorea să limiteze la 3 numărul fotbaliştilor extracomunitari, iar în urma acestui proces echipele din Liga 1 pot avea în lot oricîţi fotbalişti din ţările care nu sînt membre UE doresc.

Roş-albii au adus în această perioadă de mercato nu mai puţin de şase extracomunitari, pe lîngă cei existenţi deja, Naumovski (Macedonia) şi Boubacar (Senegal): Hasanovici (Bosnia), Collins Fai (Camerun), Pape Abdoulaye (Senegal), Elton Figueredo (Brazilia), Duşan Savici (Macedonia), Ramon Cardozo (Paraguay), ultimii trei urmînd să facă vizita medicală în această dimineaţă, apoi, dacă totul va fi în regulă, să semneze cu Dinamo.

Conducătorii Ligii au confirmat pentru Gazetă faptul că Dinamo nu va avea nici o problemă în a-i folosi pe toţi jucătorii extracomunitari în acelaşi timp!

3 jucători străini mai are Dinamo în lot în afara extracomunitarilor, croatul Asanovici şi francezii Durimel şi Joel Thomas

Dinamo profită de faptul că Federaţia a pierdut procesul cu CFR în privinţa limitării numărului de extracomunitari.

Dinamo a reuşit în această vară să transfere jucători din aproape toate colţurile lumii, iar acum a ajuns la nouă fotbalişti extracomunitari în lot.

"Cîinii" au profitat de faptul că rivala CFR a cîştigat la TAS procesul cu FRF, care dorea să limiteze la 3 numărul fotbaliştilor extracomunitari, iar în urma acestui proces echipele din Liga 1 pot avea în lot oricîţi fotbalişti din ţările care nu sînt membre UE doresc.

Roş-albii au adus în această perioadă de mercato nu mai puţin de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°