Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să câştigi la Loto făcând voia Domnului

Publicat in Romania Libera, luni 15 iulie 2013 ·

Deghizată în acte filantropice administrate de Biserică, „taxa pe prostie” strânsă până acum de Loterie se poate multiplica; în plus, transformarea jucătorilor în acţionari va oferi motivaţii suplimentare participanţilor.

Loteria se află într-un impas. Cu tot marele premiu ajuns la 11 milioane euro la 6/49, numărul variantelor jucate abia trecuse duminică de 12,7% din numărul total de 18,9 milioane, prima extragere câştigătoare la categoria I din 2013.E nevoie deci de un stimulent care să reînvie interesul. Deja premiile de la categoriile inferioare nu mai reprezintă o miză suficientă, grosul sumelor puse la bătaie fiind direcţionat spre eternul report la categoria I. Şi ce motiv mai bun ar fi să joci la Loterie ignorând şansele infime de câştig (cam 1 la 18.400 si pentru un amărât de bilet cu 3 numere câştigatoare!) decât promisiunea că din jumătate din sumele ce ramaneau in buzunarele Loteriei dupa fiecare extragere (cam 3,5-4,5 milioane lei săptămânal la încasările din acest moment) Biserica va face opere de binefacere?

Astfel, putem avea o săptămână a văduvelor şi orfanilor, una a burselor pentru copii supradotaţi, a donaţiilor pentru sinistraţii inundaţiilor din comuna X, etc, etc. Cu puţin marketing şi vorba bună duhovnicească publicul va fi convins să sprijine o cauză nobilă.

În noua organizare a Loteriei pe care o propun, statul poate păstra grosul acţiunilor (să spunem 66%), un pachet minoritar de 10% va fi alocat BOR pentru cointeresare (asta o să-i placă Preafericitului Daniel!) iar restul va fi listat la bursă prin ofertă publică, oferinduli-se jucătorilor împătimiţi şansa de a deveni acţionari ai companiei (pentru a transforma oferta publică în sport de masă şi a bloca accesul investitorilor instituţionali, nimeni nu va putea cumpăra un pachet de acţiuni în valoare mai mare de 10.000 lei). Oferta poate fi promovată cu sloganul: "Câ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°