Pentru a face puţină lumină în privinţa salarizării personalului din sistemul bugetar de stat trebuie să spun că după opinia mea, în perioada post-decembristă aceasta a fost una dintre cele mai controversate măsuri luate de politicieni care au determinat numeroase convulsii sociale şi chiar sentimente de ură între diferite categorii socio-profesionale. Unul dintre principiile greşite de la care s-a pornit a fost acela al majorărilor salariale, în anumite sectoare de activitate, cu scopul de a descuraja tentaţiile de corupţie numai că, aceasta nu numai că nu a fost diminuată dar a crescut şi mai mult.

Cunoscând mai bine sistemul de învăţământ am să spun că şi aici au existat discrepanţe salariale determinate de acordarea unor sporuri prost gândite. Mă refer la sporul de zonă în procent de 5-80% prevăzut in Legea nr. 128/1997, spor de altfel acordat de prin anul 1952 numai că, de el beneficiau doar cadrele didactice din zona de munte şi din Delta Dunări şi era o sumă fixa de 100 lei. Lucru acesta l-am semnalat într-un articol din Tribuna învăţământului nr. 893/2007 intitulat „Cadrele didactice mai aşteaptă încă proiectul legii salarizării în învăţământ” unde, referitor la sporul de zonă acordat potrivit Legii 128/1997, spuneam următoarele: ”Consider că ar trebui revizuite zonele rurale pentru care se acordă spor între 5 – 80% iar sporul maxim să nu depăşească 20%”. Se pare că această idee i-a fost şoptită domnului Boc, pentru că acum, ea şe regăseşte aşa cum am propus-o în Legea 330/2009 privind salarizarea personalului din sistemul bugetar de stat. Existau dascăli din zona de munte care deşi lucrau cu 8-10 copii, pe lângă salariul conform grilei mai primeau: 15% spor de simultan; 15% spor de solicitare neuro-psihică; 80 % spor de zonă; 25% spor de vechime; 15% sau 20% salariu/gradaţie de merit şi eventual şi indemnizaţie de director 10%. Cu toate acestea, i