Vă rog, iubiți cititori, să examinați cuvintele „polisemie”, „diegeză”, „grafeme”, „actanți”. Au ele vreo legătură cu frumusețea literaturii? N-au. Vă spune asta cineva care a citit sute de mii de pagini de critică literară și a și scris câteva mii. Cineva care înțelege bine aceste cuvinte, dar le consideră inutilizabile în comentarea unui text. Autorii manualelor de limba română destinate elevilor de liceu (și chiar de școală generală) le folosesc numai și numai ca să-și etaleze o pretinsă superioritate intelectuală. Ei suferă de frigiditate estetică și cred că își compensează lipsa de sensibilitate printr-o caraghioasă paradă de știință.
Urmarea? Mulți elevi înghit literatura cu greu, ca pe un tub de cauciuc (învățând pe de rost comentarii rebarbative), și abia așteaptă să termine școala ca să nu mai citească niciodată, nicio carte.
În mod surprinzător, la examenul de bacalaureat de anul acesta s-a trecut în extrema cealaltă: subiectele au fost simpliste (ca întrebările lui Marius Chicoș Rostogan destinate elevului favorizat). Sigur este că nu Uniunea Europeană le-a impus. Presupun că actualii noștri guvernanți (mulți dintre ei – agramați) s-au gândit să facă bacalaureatul mai ușor de luat. De ce? Ca să se laude cu numărul mare de note de trecere.
Pe neașteptate, elevilor nu li s-a mai cerut să vorbească despre „sagacitate paremiologică” și „demers auctorial”; ei au fost invitați să facă o propoziție cu cuvântul… „umăr”. Sau să găsească sinonime la cuvintele „mormane” și „uzate”. Sau să explice de ce se scrie cu liniuță „câte-un”. Sau…
Mi-aduc aminte un joc de cuvinte de pe vremuri, constând în unirea absurdă a două versuri din George Coșbuc: „Pe umeri pletele-i curg râu/ Și vuiet dau în cale…”. Până și această glumă puerilă era mai inteligentă decât subiectele date la română la bacalaureatul de anul acesta. Conducătorii de azi ai învățămân
