Ce părere v-aţi face dacă într-o zi aţi afla despre existenţa unui sindicat al preoţilor? Se pare că în anul 2008 s-a încercat constituirea sindicatului ”Păstorul cel Bun” de către 35 de preoţi şi angajaţi din parohiile subordonate Mitropoliei Olteniei.

Această hotărâre a apărut pe fondul unor nemulţumiri ale unor preoţi care considerau că în interiorul sistemului de organizare a Bisericii s-a instituit un regim autoritar. Practic, şi acest sindicat al preoţilor a apărut la fel ca orice alt sindicat: alimentat de disensiuni în interiorul unei categorii socio-profesionale şi în scopul de a proteja drepturile respectivei categorii de eventuale măsuri injuste.

Decizia de înfiinţare a acestui sindicat a fost însă rapid atacată în justiţie de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, aceştia având câştig de cauză. La scurt timp,”sindicaliştii” au atacat la CEDO statul român, considerându-se nedreptăţiţi de hotărârile instanţelor naţionale, prin prisma faptului că li s-ar fi încălcat libertatea de întrunire şi asociere, protejată prin articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. După un proces care a durat mai mult de 3 ani, CEDO a condamnat România la plata a 10.000 de euro cu titlul de despăgubiri, obligând-o să recunoască sindicatul preoţilor. La acel moment, CEDO a susţinut că angajaţii bisericii şi preoţii îşi primesc de fapt salariile de la statul român, consecinţă a sistemului de organizare a cultelor şi a BOR, ei putând fi consideraţi contribuabili la sistemul social şi având deci dreptul de a se asocia în sindicate.

Cum era de aşteptat, reacţia Patriarhiei nu a întârziat să apară. Printr-un comunicat, BOR acuza CEDO de faptul că nu cunoaşte decât trunchiat sau insuficient specificul relaţiilor dintre stat şi culte în România şi că a ignorat dispoziţiile din Constituţia României privitoare la dreptul de asociere şi dispoziţiil