Dacă revoluţia este un fenomen imprevizibil, cu un scop care se vrea a fi previzibil şi care trebuie să scuze mijloacele, evoluţia reprezintă un proces previzibil de dezvoltare, dar care are o finalitate cât se poate de imprevizibilă.

De-a lungul istoriei, unele popoare au ales calea revoluţiilor, asumându-şi riscul dezagregării ca entitate statală, în virtutea unui ideal de unitate naţională, mai mult sau mai puţin fezabil, în timp ce alte popoare au optat pentru evoluţie, evitând astfel pericolul scindării şi instituind modelul unei coabitări adeseori latente.

Revoluţia promisă, dar deloc promiţătoare, pe care comuniştii urmăresc să o demareze în toamnă, nu reprezintă altceva decât o contrarevoluţie a evenimentelor din aprilie 2009. Neavând capacitatea de a se resemna şi de a încerca o revoluţie în cadrul propriei formaţiuni politice (un fel de rebranding), PCRM se prezintă astăzi ca un titan care sfidează nu doar zeii (alias forţele parlamentare democratice), muritorii de rând (cetăţenii RM), dar şi bunul simţ.

Paradoxal, dar abia acum comuniştii îşi dau arama pe faţă, prin intenţia declarată de a recurge la modelul bolşevic de destabilizare, de preluare (poate chiar de uzurpare?) a puterii în stat. Ceea ce însă îi descalifică pe comuniştii din Republica Moldova este tocmai scopul imprevizibil al trâmbiţatei Revoluţii de catifea. Faptul că o revoluţie nu se anunţă în prealabil, ci se produce spontan şi intempestiv, ţine mai mult de formă, decât de fond. În esenţă, demersul ideologilor PCRM ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte finalitatea obiectivului declarat. Lipsa de viziune nu poate fi compensată printr-o răbufnire de nemulţumire, oricât ar fi aceasta de cvasiunanimă.

Pe parcursul evoluţiei societăţii umane, s-au perindat suficiente perioade revoluţionare, motiv pentru care mă voi rezuma doar la trei cazuri. Aidoma unei revolu