Cei care citesc acest colţ de ziar şi cei care mă înjură, deopotrivă, ştiu că mă uit, în fiecare an, la Turul Franţei. Cunoscut este şi faptul că sunt un susţinător aprig al australianului Cadel Evans, datorită feţei umane pe care o arată pe bicicletă, într-o lume a ciclismului în care, după mult timp, s-a demonstrat că americanul Lance Armstrong a câştigat şapte titluri consecutive, în Le Tour, fiind ajutat de substanţe interzise. Aşadar, m-am bucurat când Cadel a câştigat Turul, în urmă cu vreun an, fiind convins că rezultatul este unul cinstit. Ei bine, în 2013, la ediţia centenară a competiţiei, a apărut un alt semizeu, Chris Froome, un băiat înalt şi slab din Regatul Unit, cu piele albinoasă, care dă din pedale mai ceva ca Lance Armstrong. Britanicul de la Sky a distrus plutonul în etapa de duminică, de pe Mont Ventoux, reuşind să se impună cu 29 de secunde în faţa lui Nairo Quintana (Movistar) şi cu 1 minut şi 20 de secunde în faţa lui Joaquim Rodriguez (Katiuşa) şi a lui Mikel Nieve (Euskaltel-Euskadi), conform prosport.ro. Performanţa liderului competiţiei a fost descrisă de mulţi fani ai sportului drept „prea bună ca să fie rezultatul exclusiv al valorii”, iar de aici până la acuze de dopaj nu a fost decât un pas.

Conform France 2, Froome a reuşit o performanţă de 409 waţi pe Mont Ventoux. De la 430 de waţi se spune că performanţa intră în categoria celor „suspecte”. Britanicul a rulat cu două secunde mai încet decât Lance Armstrong în 2002 pe „Gigantul din Provence”. Când Froome a început să accelereze pe rampele lui Mont Ventoux, niciun rutier nu a putut să se ţină în trena sa. Site-ul inrng.com l-a comparat cu o maşină de spălat care îşi începe ciclul de funcţionare. Imediat după cursă, performanţa lui Froome a fost estimată la 373 de waţi de unul dintre doctorii lui FDJ. Apoi, analizând timp de câteva ore ascensiunea, cei de la France 2