Filiala Alba a Platformei Civice Acțiunea 2012 demarează luni, 15 iulie 2013, campania de strângere a semnăturilor pentru apropierea dintre România și Republica Moldova, sub genericul ,,Aducem Basarabia acasă”.
„Zilnic, între orele 11:00 – 21:00, voluntarii noştrii aşteaptă pe oricine doreşte să semneze această lege în faţa Porţii a III-a a Cetăţii Alba Carolina. Pentru detalii ne puteţi contacta pe mail la alba@actiunea2012.ro, sau la numărul de telefon 0754663736
Campania de strângere de semnături ADUCEM BASARABIA ACASĂ își propune colectarea acestor semnături pentru sprijinirea unei inițiative legislative care va apropia decisiv cele două state românești. Este cel mai important exercițiu democratic de după 1990 privind românii de peste Prut.
Odată adoptată, legea ar face din Republica Moldova o prioritate a statului român. Printre prevederile cele mai importante se numără crearea unei instituții în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat românesc, obținerea mai ușoară a vizelor de intrare în România de către românii de peste Prut precum și integrarea basarabenilor în viața socio-culturală din România.” azu spus organizatorii.
Inițiatoarea acestei propuneri legislative este Platforma Civică Acțiunea 2012, o coaliție de peste 30 de ONG-uri care susține ideea unirii Republicii Moldova cu România. S-ar putea sa iti placa si: Poetul basarabean Nicolae Dabija e acasă la Alba Iulia O bucată din România se întoarce acasă, la Alba Iulia O campanie intensă la Alba Iulia, pentru demiterea preşedintelui Băsescu Miercuri la Alba Iulia: Campanie de promovare a medierii în sistemul judiciar
Filiala Alba a Platformei Civice Acțiunea 2012 demarează luni, 15 iulie 2013, campania de strângere a semnăturilor pentru apropierea dintre România și Republica Moldova, sub genericul ,,Aducem Bas