Fostul primar al Clujului, acuzat de corupţie, mai are de aşteptat până la pronunţarea sentinţei. Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat luni că a amânat pronunţarea în dosarul de corupţie al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu pentru data de 25 iulie.
Magistratul care instrumentează acest caz a considerat că mai are nevoie de timp pentru a analiza probele din dosar şi pentru a pronunţa o soluţie.
La ultimul termen pe fond în această cauză, din data de 1 iulie, instanţa a dat cuvântul inculpaţilor şi apărătorilor acestora pentru a formula concluziile, ocazie cu care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Undina Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia şi-au susţinut nevinovăţia.
Dosarul a fost strămutat la Târgu Mureş de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta patru persoane au fost trimise în judecată - Sorin Apostu, Călin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu şi denunţătoarea Aspazia Droniuc - pentru infracţiuni de corupţie, printre care dare de mită, spălare de bani, fals intelectual etc.
Fostul primar Sorin Apostu este acuzat de DNA că a luat mită 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare.
''În cursul anilor 2009 - 2011, în schimbul încheierii unor contracte - de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a oraşului - inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins şi primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienţa şi scopul banilor obţinuţi din actele de corupţie, între firmele care au primit contractele de la primărie şi cabinetul de avocatură al soţiei primarului au fost încheiate contracte de consultanţă juridică fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatură a