Până când justiţia va face lumină în cazul legalităţii desfăşurării alegerilor pentru desemnarea preşedintelui Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman din 11 iulie, părţile în conflict continuă atacurile la persoană.
Adunarea Generală nu s-a mai putut ţine pe 11 iulie, întrucât trei dintre candidaţi şi simpatizanţii acestora au părăsit sala de şedinţe.
Cu “Ziarul de Roman” sub braţ, Constantin Tărâţă şi susţinătorul acestuia, Miluţă Scutaru, ultimul însoţit de nepoţică, au venit să clarifice un aspect al speţei. Este vorba despre momentul din 29 iunie, când Adunarea Generală a CARP Roman, programată să se desfăşoare în Parcul Municipal Roman, a fost suspendată. Motivaţia lui Constantin Tărâţă a fost următoarea: “Eu nu am oferit de mâncare pensionarilor la Restaurantul «Bradul», aşa cum am fost acuzat, pentru a mă vota, ci am dat de pomană pentru soţia decedată”, susţine Constantin Tărâţă.
În privinţa şedinţei din 11 iulie, care a avut loc la Casa de Cultură din Roman, Miluţă Scutaru îşi susţine opinia formulată în ziua şedinţei: “Adunarea a fost statutară. Am reclamat organelor în drept abuzurile comise de Ioan Vlăduţ (n.r. – preşedintele CARP). Văzând că are un număr de membri mai mic decât noi, a părăsit sala de şedinţe. Vlăduţ este într-o stare de recidivă permanentă: a fugit de la cele două şedinţe, şi-a depăşit mandatul şi s-a cocoţat mai sus de hotărârea Adunării Generale. Astea sunt măsuri staliniste”, este de părere Miluţă Scutaru.
Reamintim că alegerile pentru funcţia de preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman au declanşat un adevărat război între pensionari. Dacă preşedintele în exerciţiu Ioan Vlăduţ a înaintat o plângere la Poliţie, prin care a reclamat modul în care s-au organizat alegerile, Constantin Tărâţă – cel care s-a autointitulat noul preşedinte al CARP Roman – a ajuns vine