Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, realitatea şi percepţiile

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 16 iulie 2013 ·

Victor Ponta se dovedeşte a fi până în prezent un maestru de necontestat al cosmetizărilor şi disimulării.

Dintr-un sondaj realizat de IRES reiese că peste 80 de procente dintre români consideră că ar fi mai bine ca examenul de Bacalaureat să fie promovat de mai puţini elevi, dar mai bine pregătiţi, decât de mai mulţi şi mai slab pregătiţi. Reconfortant, vor spune cu satisfacţie cei care privesc cu îngrijorare degradarea continuă din învăţământul românesc, atât din cel mediu cât şi din cel universitar. Iată că Ponta nu a avut dreptate atunci când, din considerente evident electorale, s-a pronunţat pentru "relaxarea" standardelor de exigenţă la examenele şcolare. Este o concluzie pripită. La întrebări de acest gen majoritatea celor intervievaţi dau răspunsurile apreciate a fi dezirabile din perspectiva a ceea ce e corect să susţii. Cum să spui că nu îţi doreşti ca şcolile sau universităţile să dea elevi şi studenţi bine pregătiţi ?

Atunci însă când eşti direct interesat în chestiune, când ai un copil care susţine un examen, de capacitate sau de bacalaureat, intransigenţa se înmoaie brusc. În chip asemănător, susţinerea generică covârşitoare pentru standarde ridicate de exigenţă în evaluarea cadrelor didactice pe care cu mare probabilitate o va releva orice cercetare sociologică intră în totală coliziune logică cu entuziasmul destul de răspândit din sistemul universitar atunci când noua conducere USL a ministerului de profil a eliminat majoritatea criteriilor severe introduse de Daniel Funeriu.

La fel e şi cu corupţia. Marea majoritate a românilor o înfierează atunci când li se cere opinia în cadrul unor cercetări sociologice. Unii o consideră chiar principala plagă care afectează ţara. Ceea ce nu-i opreşte însă deloc să aleagă cu scoruri electorale impresionante primari, preşedinţi de consilii judeţene, deputaţi sau senatori afectaţi de probleme majo

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°