O mulţime de mituri de pe întreg cuprinsul globului ne spun că nu este zidire fără jertfă, că nu este plămădire fără chin şi că nu este devenire fără durere. Răsplata nu vine numai după merite, strădanie, pricepere şi muncă; de multe ori este nevoie şi de sacrificiu. Dacă astăzi în lumea occidentală se trăieşte cum nu şi-au închipuit oamenii că vor trăi vreodată, cu siguranţă nu este vorba numai despre cuceriri tehnologice, cunoştinţe sau organizare. Au fost undeva pe parcursul procesului de dezvoltare suferinţe, înfrânări şi penurie.
Au fost munca până la durere, economisirea din te miri ce şi capacitatea de a o lua de la capăt după un eşec care a adus societatea (post)modernă la nivelurile de acum. Nu a fost un dat! A fost sacrificiul unor oameni! Fără baza de capital creată prin durere, nu am fi fost nici pe departe aici.
Canadianul Steve Bégin este jucător de hochei la clubul Calgary Flames din liga profesionistă nord-americană şi a revenit pe gheaţă la începutul lui 2013 după o pauză de trei ani, răstimp în care a suferit o operaţie la şold fără de care nu şi-ar fi putut continua cariera la cel mai înalt nivel. Aflat la o vârstă la care alţi sportivi se retrag din activitatea competiţională (35 de ani), Bégin a considerat ca pe o mare şansă contractul primit de la Calgary şi s-a reîntors cu emoţia unui începător pentru a juca în linia a patra (cea de angajament fizic) a echipei pentru care în 36 de meciuri a marcat patru goluri şi a dat patru pase decisive în sezonul trecut.
Pentru această strădanie, Bégin a fost nominalizat pentru decernarea trofeului memorial Bill Masterton, care recunoaşte perseverenţa şi dedicaţia în hocheiul pe gheaţă şi care este atribuit, de regulă, sportivilor care revin după accidentări dure sau după boli care le-au periclitat viaţa. Luna trecută, Bégin a pierdut trofeul în favoarea unui hocheist cu o poveste încă şi
