Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima „reuşită” a lui Marţian: Falub şi Constantin fac un pas înapoi

Publicat in Liga2, marți 16 iulie 2013 ·

Principalul finanţator al „Bătrânei Doamne” a făcut eforturi mari să-i convingă pe suporterii nemulţumiţi, chiar furioşi, că are cele mai bune intenţii în ceea ce priveşte echipa emblemă a oraşului. Din păcate, în tonul ultimelor săptămâni, Adrian Marţian a venit doar cu promisiuni ce prind din ce în ce mai greu la fani, dar nu numai.

Nici oameni din interiorul clubului nu mai cred cu adevărat în aşa-zisul proiect al omului de afaceri clujean, drept pentru care au făcut un pas înapoi. Antrenorul Adrian Falub şi Gheorghe Constantin au părăsit marţi Aradul, cu şanse mici de a reveni şi a-şi continua activitatea în Calea Aurel Vlaicu. „Nu văd de ce aş mai rămâne la Arad, deocamdată nu am pe cine să antrenez. Cu 6-7 jucători nu pot să-mi fac treaba şi cred că niciun antrenor nu poate. Când îmi va fi pus la dispoziţie un lot bun, ca să nu spun de promovare, aşa cum susţine că va face domnul Marţian, s-ar putea să mă întorc. Până atunci, simt că-mi pierd vremea la club”, a precizat tehnicianul care nici măcar nu are un contract valabil cu gruparea „textilistă”.

Dacă Falub va merge acasă la Cluj, Gheorghe Constantin va pleca la Râmnicu Vâlcea, iar apoi, cu treburi, la Bucureşti. Directorul executiv al „alb-roşiilor” este membru în Comitetul Executiv al Federaţiei, iar la UTA, în condiţiile în care vistieria clubului e goală, chiar nu are ce face. „Acum două săptămâni, în acea conferinţă de presă, le atrăgeam atenţia finanţatorilor că nu mai putem pierde vremea, că avem nevoie fapte concrete. Din câte văd, activitatea clubului nu se poate susţine, aşa că mă retrag deocamdată. Până la ora asta, nici 10% din ceea ce am propus la club s-a pus în aplicare, poate că e cazul să vină altcineva cu idei noi, diferite de ale mele”, a explicat şi fostul şef al arbitrilor.

Nu de puţine ori, la mitingul suporterilor, Marţian a susţinut că i-a con

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali a distrus doi jucători după FCSB - Rapid: „Cât sunt eu la echipa asta, nu o să mai joace”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali, 66 ani, patronul roș-albaștrilor, a intrat în direct imediat după deznodământul „Au scos egalul, dar n-o să-l mai scoată. O să vină Chiricheș, nu mai jucăm acolo cu Edjouma. Eu zic că nu au forță, doar CFR și Craiova. Derby magnific pe

Victor Ponta, despre demisia după Colectiv: Klaus Iohannis a profitat politic de pe urma acelei tragedii

HotNews acum 48 minute
Victor Ponta, validat de CCR candidat independent la alegerile prezidențiale, a susținut duminică seară că și-a dat demisia din funcția de premier după incendiul de la Colectiv în speranța că următorul șef de la Palatul Victoria va lua măsuri pentru

CCR a decis: George Simion, Victor Ponta și Nicușor Dan pot candida la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 5 ore
15 dosare au fost pe masa judecătorilor Curții Constituționale în ședința de duminică, 16 martie, care a început la ora 17.00. După mai puțin de o oră și 20 de minute, instituția condusă de Marian Enache a dat verdictul.

A apărut prima fotografie cu Papa Francisc în spital - FOTO

News.ro acum o ora
Vaticanul a publicat duminică prima imagine a Papei Francisc în spital de când suveranul pontif în vârstă de 88 de ani a început tratamentul pentru dublă pneumonie, relatează Reuters. Papa a fost internat la spitalul Gemelli din Roma la 14 februarie

Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major pentru a accelera reformele

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski l-a numit, duminică, pe generalul-maior Andriy Hnatov în funcţia de şef al Statului Major al Ucrainei, în încercarea de a accelera reformele armatei, transmite Reuters. Un decret publicat pe site-ul prezidenţial anunţ

Șapte zile de doliu național în Macedonia de Nord, după incendiul din clubul de noapte. 15 persoane au fost reținute

Libertatea acum o ora
În Macedonia de Nord a fost decretat doliu național de şapte zile după incendiul dintr-un club de noapte care s-a soldat cu cel puţin 59 de morţi şi zeci de răniţi. Totodată, autorităţile au reţinut 15 persoane, iar ministrul de interne a declarat c

Un eurodeputat francez cere Statelor Unite să dea înapoi Statuia Libertății: „Au ales să fie de partea tiranilor”

Gandul acum 3 ore
Eurodeputatul francez de centru-stânga Raphael Glucksmann a declarat în cadrul unei convenții că Statele Unite ale Americii ar trebui să dea înapoi Statuia Libertății, întrucât SUA nu mai reprezintă valorile care au determinat Franța să ofere acest

Cristian Diaconescu: „Orice fel de intenție în legătură cu o imixtiune în alegerile din mai va fi contracarată” / Ce spune despre întâlnirea de luni de la Cotroceni

HotNews acum 2 ore
Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat că întrevederea convocată de președintele interimar Ilie Bolojan pentru luni, la Cotroceni, cu autoritățile implicate care au responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale,

Marius Tucă Show începe luni, 17 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Ministerul Educației De luni, 17 martie 2025, începe simularea Evaluării Naționale 2025 pentru elevii claselor a XVIII-a

Ziua Constanta acum 8 ore
Luni, 17 martie 2025, începe simularea Evaluării Naționale 2025 a absolvenților de clasa a VIII-a. Simularea Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII), organizată de Ministerul Educației și Cercetării în anul școlar 2024 - 2025

Vremea

București
acum

lun.

3°/12°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
joi

3°/12°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
Constanta
acum

lun.

5°/10°
mar.

2°/7°
mie.

1°/8°
joi

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

-4°/1°
mie.

-2°/6°
joi

0°/9°
Timisoara
acum

lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

1°/12°