Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima RECTIFICARE BUGETARĂ din acest an. TVA redus la pâine, probabil, doar din septembrie

Publicat in Mediafax, marți 16 iulie 2013 ·

Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară din acest an, prin care se speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi însă aplicată, probabil, doar din luna septembrie, potrivit premierului Victor Ponta.

"Eu sunt optimist că una din promisiunile importante ale USL, cea referitoare la scăderea TVA pe tot lanţul la pâine, sunt optimist - vedeţi cum spun, ca să nu se supere ministrul de Finanţe şi ministrul Bugetului - că la rectificarea care va avea loc în această lună vom putea să ne ţinem de cuvânt", a spus Ponta la Antena 3.

El a precizat însă că reducerea TVA la pâine, anunţată iniţlial pentru luna iulie, nu va putea fi aplicată nici de la 1 august, deoarece rectificarea bugetului este prevăzută să fie efectuată la 30 iulie, ci "probabil 1 septembrie, dacă totul este foarte bine".

Premierul a explicat totodată că este necesar să existe şi o opinie favorabilă din partea FMI.

În luna mai, premierul Victor Ponta a declarat că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să fie alocată 250 milioane lei, Fondul Monetar Internaţional transmiţând Guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală.

El arăta că reducerea TVA la pâine nu se poate face decât pe tot lanţul şi că proiectul poate debuta după rectificarea bugetară din luna iulie.

Un document al Ministerului Finanţelor redactat în primăvara acestui an arăta că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, preciza însă atun

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Liberalii susţin în turul al doilea candidatura Elenei Lasconi, ”fără niciun fel de negociere” / PNL continuă guvernarea / Bolojan: Ieşirea de la guvernare doar într-un scop electoral nu ar face decât să creeze instabilitate

News.ro acum 15 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, ”fără nicio negociere”, şi vor rămâne la guvernare până după alegerile parlamenta

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum o ora
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 7 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Procurorii sud-coreeni cer o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru şeful Samsung

Mediafax acum 53 minute
Procurorii din Coreea de Sud au cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de aproximativ 375.000 de dolari pentru Jay Y. Lee, preşedintele Samsung Electronics, într-un proces ce vizează acuzaţiile de manipulare a preţurilor acţiunilor

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°