Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul francez a autorizat cercetarea asupra embrionului şi celulelor stem

Publicat in Romania Libera, marți 16 iulie 2013 ·

Parlamentul francez a adoptat definitiv, marţi, un text legislativ controversat care autorizează cercetările asupra embrionului şi a celulelor stem, informează Agerpres.

Proiectul în acest sens era susţinut de guvern pentru ca Franţa să recupereze 'întârzierea' în acest domeniu, relatează AFP.

Proiectul legislativ, susţinut de stânga, a fost adoptat cu voturile favorabile a 314 deputaţi, alţi 223 deputaţi votând împotrivă, în principal opoziţia de dreapta.

Până acum, cercetările asupra embrionului şi a celulelor stem erau interzise, dar se puteau acorda derogări, în baza unei prevederi intrate în vigoare în 2004.

Deputatul radical Roger Gerard Schwartzenberg, fost ministru al cercetării, a explicat că miza proiectului o constituie ”medicina regenerativă şi terapia celulară”.

”Gândiţi-vă la aceia dintre concetăţenii noştri care sunt bolnavi şi aşteaptă, speră la terapii noi”, i-a îndemnat deputatul pe colegii săi, evocând degenerarea retinei, boala Alzheimer sau afecţiunile cardiace.

”Este un progres pe care îl aşteptăm de 35 de ani”, a remarcat la rândul său deputatul socialist Jean Louis Touraine, după votul de marţi din Adunarea naţională (camera inferioară a parlamentului francez).

În schimb, deputatul UMP,dreapta, Jean Leonetti a denunţat o dezbatere 'de mântuială' şi a apreciat că cercetările în domeniu nu au fost împiedicate nici până acum de legislaţie.

Deputaţii de dreapta au zădărnicit o primă tentativă de dezbatere a proiectului de lege, la 28 martie, ceea ce a determinat guvernul francez să înscrie textul - adoptat de Senat în decembrie 2012 - pe agenda sesiunii extraordinare a parlamentului.

Anterior, în 2011, după dezbateri încinse, fosta majoritate de dreapta a decis să se rămână la interdicţia cercetării, cu posibilitatea derogărilor. Oponenţii cei mai hotărâţi ai legalizării cercetărilor sunt aceiaşi c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°