Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobilizare de zile mari în Brazilia, prima ţară pe care o vizitează Papa Francisc. Biserica Catolică a tăiat 300 de copaci, ca să facă loc pelerinilor

Publicat in Adevarul, marți 16 iulie 2013 ·

Brazilia, ţara cu cea mai mare populaţie catolică din lume, se pregăteşte de vizita Papei Francisc, care săptămâna viitoare va efectua prima sa călătorie în străinătate în calitate de suveran pontif. Peste 7.000 de poliţişti din Rio de Janeiro au fost mobilizaţi, iar Biserica Catolică a tăiat pe şest peste 300 de copaci dintr-un parc naţional, pentru a le face loc celor două milioane de pelerini.

Vizita Papei începe lunea viitoare, 22 iulie, şi se va termina şase zile mai târziu. Accentul va fi pus pe Ziua Mondială a Tineretului, un festival sărbătorit la fiecare doi ani într-un alt oraş.

„Cea mai mare operaţiuni din istoria oraşului”

Pentru ca totul să meargă ca la carte, peste 30.000 de membri ai serviciilor de securitate, poliţişti şi militari vor fi mobilizaţi săptămâna viitoare. 7.000 de poliţişti vor sprijini forţele de securitate formate din 12.000 de membri, pe lângă cei 1.700 de poliţişti de elită ai Forţei naţionale, cei ai poliţiei civile, rutiere şi federale. Asta, pe pământ, pentru că pe cer vor zbura elicoptere dotate cu camere de luat vederi care vor supraveghea totul.

„Va fi cea mai mare operaţiune de poliţie realizată vreodată în istoria oraşului”, a declarat un responsabil pe probleme de securitate din Rio de Janeiro.

Poliţia va fi cu ochii în patru şi va monitoriza zonele turistice, hotelurile, staţiile de metrou şi autobuz, dar mai ales favelele, considerate cele mai periculoase din oraş.

Pe 24 iulie, ziua cea mai importantă a festivalului catolic, Papa se va deplasa la biserica Notre Dame Aparecida din Sao Paulo, unde va fi păzit de peste 4.000 de soldaţi.

Vizita Papei în Brazilia, care concentrează peste 123 de milioane de catolici, vine într-un moment în care guvernul se confruntă cu proteste sociale majore. Sute de mii de brazilieni au ieşit în stradă în ultima perioadă, protestând faţă de corupţie, cal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 12 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°