Obiectivele de securitate energetică ar putea fi menţinerea unui echilibru permanent între resursele societăţii şi nevoile cetăţenilor şi al firmelor, cu fructificarea ocazilor favorabile ivite pe plan naţional sau internaţional şi limitarea pericolelor care planează asupra României.
Strategia energetică trebuie precedată de defnirea unor concepte (precum securitate energetică versus independenţă energetică; energie inteligentă versus energie clasică; antisărărcie energetică versus protecţie socială; codul energiei versus legislatie specifică fiecărui sector energetic; comunicare versus clasificare), stabilirea obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă aferenţi.
Lipsa unor concepte clare şi acceptate la nivelul societăţii (politicieni, societate civilă şi mediu academic) face ca anumite concepte care ar trebui să fie cu stricteţe urmate, în stabilirea şi urmărirea unor obiective strategice, să fie vehiculate la întâmplare, aleator şi chiar contradictor. Mesajul subliminal fiind în fapt de confuzie energetică.
În fapt, aşa cum este folosit în prezent, conceptul de Independenţă energetică se raportează la poziţia României faţă de importurile de energie, neluând în considerare politica Uniunii Europene de creare a pieţii unice cu libera circulaţie a mărfurilor, la care România este parte (în România se contorizează şi gazele din UE ca fiind importuri).
Atingerea unui grad de asigurare a necesarului energetic în totalitate din resurse interne, respectiv, de a nu mai fi dependenţi de importuri este un deziderat care poate asigura Independenţa energetică, dar este posibil să nu asigure Securitatea energetică sperată. În situaţia în care costul energiei produse în România ajunge să fie mai mare decât a celei importate, securitatea este pusă în pericol prin lipsa de compet
