Introducerea cardului de sănătate va fi prioritatea din acest an a lui Cristian Buşoi, cel care în urmă cu o lună a preluat conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţia ce administrează fonduri de aproape 5 mld. euro strânse din contribuţiile la sănătate.
La fel ca şi predecesorii săi, Buşoi a trecut în capul listei de priorităţi aspecte legate de informatizare, proces care a fost început în urmă cu 12 ani, perioadă în care la conducerea CNAS s-au aflat şapte preşedinţi.
„Pentru asigurarea transperanţei şi cheltuirii eficiente a banilor, cardul electronic de sănătate reprezintă elementul esenţial“, a spus şeful CNAS. Aflat la prima conferinţă de presă de la preluarea mandatului, Buşoi, 35 de ani, a anunţat ieri că la sfârşitul anului vor fi realizate 7,5 milioane de carduri de sănătate, însă a evitat să spună data de la care vor începe să fie utilizate.
Cardul reprezintă a treia etapă în informatizarea sistemului de sănătate, după sistemul informatic unic integrat (SIUI – o bază de date cu asiguraţii, medicii, farmaciile, spitalele în care sunt raportate serviciile prestate şi decontările) şi reţeta electronică.
Pentru SIUI s-au investit peste 100 mil. euro, reţeta electronică, devenită obligatorie din ianuarie, a costat 12 mil. euro (mare parte din bani venind din fonduri europene), iar proiectul cardului de sănătate se ridică la aproximtiv 20 mil. euro. Ultima etapă în informatizare, ce urmează să fie implementată, este dosarul electronic al pacientului ce va conţine istoricul medical.
Ce vrea să facă Buşoi
Buşoi spune că vrea să schimbe imaginea CNAS de instituţie opacă şi intenţionează totodată să înfiinţeze o direcţie de control şi antifraudă, în care să atragă oameni din ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) şi Ministerul Afacerilor Interne.
Noua direcţie ar urma să aibă atrib