● Astăzi este ultima zi de înscriere la examenul de admitere în magistratură
La concursul organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, Judecătoria Buzău a scos la concurs trei posturi de judecător. La nivel naţional, instanţele au pus la bătaie 70 de posturi. Numele magistraţilor admişi vor fi aflate abia la toamnă.
Buzoienii care doresc să susţină în această toamnă examenul de admitere în magistratură mai au la dispoziţie doar ziua de astăzi pentru a se înscrie la examen. La nivel naţional, Institutul Naţional al Magistraturii (INM) scoate la concurs 70 de posturi de judecător. Cererile pentru înscrierea la examenul de admitere în magistratură se depun şi astăzi inclusiv, la tribunalele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în ale căror circumscripţii domiciliază candidaţii. Prima probă din concurs se va desfăşura pe 25 august, fiind o probă scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice de drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal. Candidaţii care trec de această etapă vor susţine, pe 8 septembrie, testul de verificare a raţionamentului logic, urmând ca în perioada 1 – 9 octombrie să aibă loc ultima probă, care constă în susţinerea unui interviu. Taxa de înscriere este de 400 de lei şi se plăteşte la casieria tribunalului sau, după caz a parchetului la care se face înscrierea. Pentru toate cele 70 de posturi de judecători aprobate la nivel naţional se poate înscrie orice persoană licenţiată în drept care are o vechime de specialitate de cel puţin cinci ani.
În fapt, la cererile de înscriere, candidaţii trebuie să deţină mai multe documente, respectiv certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate de candidat; actul de identitate, în copie certificată; diploma de licenţă sau adeverinţa provizorie, în copie certificată pentru conformitate de candidat; chi