De voie, de nevoie, cercetez aproape în fiecare săptămînă lista lungă a problemelor care fisurează temeliile, şi aşa şubrede, ale societăţii româneşti! Temător de puţul prea adînc al provincialismului nostru tipic ("toate ni se întîmplă numai nouă!"), am dat ochii roată, să văd ce-i mai supără, ce-i mai doare şi de ce se mai plîng alţii!
Tot a fost de curînd ziua ei, ba chiar ni l-a trimis la Bucureşti, în vizită, pe Primul său ministru, am putea începe cu Franţa. Desigur, Franţa, ca întreaga Europă şi cea mai mare parte a lumii, se plînge de criza economică. Iar dintre toate aspectele sale, cel mai dureros este şomajul. Un socialist la Elysee părea să fie garanţia pentru răsturnarea cursului galopant al al acestui fenomen, preluat de Francois Hollande, la inaugurarea mandatului său prezidenţial. Promisiunile şi previziunile nu "se pupă" însă deloc! Este vorba despre previziunile, mai degrabă sumbre, ale OECD, care aruncă şomajul Franţei, la sfîrşitul anului 2014, către 14%, pe fondul scăderii PIB-ului. Tineretul, ca şi în restul Europei, este cel mai lovit, cu o rată aproape dublă faţă de medie, 25%. În mod firesc, al doilea lucru de care francezii sunt nemulţumiţi este chiar Preşedintele lor, autorul frumoaselor promisiuni electorale. Ca şi la noi, scena politică franceză nu poate şi nici nu prea vrea să iasă din schema "părintelui republicii", cea care pune în cîrca Preşedintelui toate relele şi îl transformă într-un sac de box, atunci cînd lucrurile nu merg bine. Iar ele nu merg deloc bine în economia Franţei, al cărei rating general a fost depunctat de toate marile agenţii internaţionale, părăsind astfel clubul select, dar tot mai slab reprezentat, al ţărilor cu nivel "AAA"!
Britanicii nu se prea plîng, de regulă şi din principiu. Cînd o fac, totuşi, au grijă să pună în ton şi exprimare exact atîta ironie şi detaşare cîtă trebuie ca să pară că e vorb
