Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sport şi imagine la PP-DD: „Tulpan, afară de la Gloria!“

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 17 iulie 2013 ·

Reprezentanţii buzoieni ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu vor cu tot dinadinsul să-şi pună în palmaresul politic o acţiune care, cu siguranţă, va avea mare priză la public: aceştia au iniţiat o campanie de strângere de semnături în sprijinul demiterii preşedintelui clubului Gloria, Dan Tulpan, a anunţat, ieri, consilierul municipal Silviu Roşioru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Argumentele pe care PP-DD le invocă public în favoarea acestei idei au fost prezentate de unul dintre candidaţii la o funcţie de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, Alex Drăghici, care a întocmit un veritabil ­rechi­zitoriu asupra activităţii „eminenţei cenuşii” a clubului de fotbal buzoian. Drăgici acuză faptul că, în perioada de 22 de ani de când Tulpan se află la conducerea clubului, Gloria a înregistrat o singură performanţă notabilă, respectiv promovarea în prima ligă. În rest, a spus acesta, istoria clubului buzoian este o înşiruire de eşecuri, victorii şi promovări la masa verde, suspiciuni de blat şi de legături cu mafia pariurilor. Mai mult, clubul buzoian a fost părăsit de investitori şi de sponsori şi de „fostele glorii ale Gloriei”. „Este de notorietate alungarea fostului finanţator Constantin Bucur şi aducerea în locul său a lui Sergiu Băhăian”, a completat consilierul local Silviu Roşioru, care a spus că este necesar ca Primăria să dea atenţia cuvenită şi altor sporturi, precum rugby şi handbal, la primul obţinându-se, prin echipa Stejarul, rezultate notabile.

Chiar dacă sunt conştienţi că demersul privind demiterea lui Tulpan este unul formal, dat fiind că procedura în cauză nu este deloc simplă şi are şanse reduse de succes, reprezentanţii PP-DD susţin că speră ca Dan Tulpan să aibă „onoare şi să-şi dea demisia, după ce va constata că buzoienii nu-l mai vor” la condu­cerea Gloriei.

Reprezentanţii buzoieni ai Partidului Poporului-Dan Diacon

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 50 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°