La aproape 80 de ani badea Gheorghe se gândeşte că e momentul în care trebuie să înceapă pregătirile pentru iarnă. E adeptul principiului “vara sanie şi iarna căruţă”. Are nevoie de lemne şi nu îndrăzneşte să meargă în pădure să taie vreunul, nici în toiul iernii, chiar dacă nu mai are cu ce să se încălzească, numai cu aprobare. Pădurea, câteva hectare, vreo patru, a moştenit-o de la tatăl său care la rândul său a muncit din greu să o cumpere. Nu doar pădure ci şi terenuri agricole, pământuri. Tata lui Gheorghe a muncit pentru tot ceea ce a rămas copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor, a şi tras în temniţele comuniste. A lucrat la canal. Acolo l-au dus comuniştii după ce i-a confiscat întreaga avere. În cele din urmă…, averile i-au rămas lui Ghorghe. Acum are nevoie de lemne ca să se încălzească la iarnă. Şi-a plătit impozitul pe toate proprietăţile, casă, terenuri şi pădure. În plus, pentru domeniul forestier pe care îl deţine, plăteşte şi o taxă lunară de câţiva lei, anual peste 100 de lei, care e contravaloarea unei paze. Cică cu taxa asta de pază, unul din sat se plimbă noaptea şi ziua prin păduri şi nu lasă pe nimeni să taie nicio creangă. Ce mai, cu taxa asta se oferă siguranţă pe domeniul privat şi nimeni nu intră să taie ce vrea şi când vrea. În baza unei taxe, şi în funcţie de suprafaţa de teren forestier pe care o deţine, badea Gheorghe va primi circa un metru cub de lemne anual. Cu astea trebuie să se descurce, să-şi asigure un minim de confort în perioada sezonului rece. Stă la ţară şi deocamdată posibilităţile materiale sunt limitate în ceea ce priveşte sursa de încălzire. Dacă nu-i ajung, cumpără! Atât îi este porţia!

Plăteşte bietul om ce-i de plătit, i se dă un bon de lemne şi se duce la pădure să-şi aducă “combustibilul” pentru iarnă. Acolo, în locul de odinioară plini de arbori, pe domeniul forestier pentru care plăteşte impozit şi pază, că